English

Morile de apă au pătruns în spaţiul carpato - danubiano - pontic încă din vremea daco - romanilor (secolele II-III d.HR).  În aceste locuri, pe Valea Rudăriei, în anul 1772 sunt consemnate 8 mori, iar în 1874 - 51 de mori; dar din cauza inundaţiilor din 03 noiembrie 1827, 15 mai 1910, 21 martie 1941 şi 19 octombrie 1955, astăzi se mai păstrează doar un număr de 22 de mori care, aşezate asemenea unei salbe de mărgele de-a lungul cursului apei pe o lungime de 3 km, în sat şi în afara satului, valorificând într-o concepţie hidroenergetică şi constructivă potenţialul energetic modest al râului Rudărica. Morile distruse în 1955 încă se mai păstrează vii în memoria bătrânilor: " ... Trocolea, Dacicoanea, Drăgiloanea, Moara De Piatră, Strâmtoarea, Sfetoanea, Bogdăneasa, Şutoanea" de parcă de atunci n-ar fi trecut 50 de ani. Morile reuşesc să macine 130-140 kg de făină în 24 de ore, şi care sunt deţinute în devălmăşie de 15-25 de rândaşi (rândaş = familie ce are dreptul de a folosi moara la un interval de timp -"rând"- ce este cuprins intre 12-24 de ore). Dar, rudărenii nu folosesc morile doar pentru a obţine făină, ci aici se întâlnesc şi pentru a pune la cale căsătorii, povestesc şi petrec, leagă şi dezleagă vrăjile şi descântecele.